În focar / interviu

Interviu cu domnul Ioan Aurel Pop, Președinte al Academiei Române

Interviu cu domnul Ioan Aurel Pop, Președinte al Academiei Române

Românii din Banatul sârbesc sunt identici cu românii bănățeni

Stimate domnule președinte al Academiei Române Ioan Aurel Pop, în primul rând vă mulțumim că v-ați făcut timp pentru a ne acorda acest interviu. Ne face onoare și cinste să vă avem ca oaspete în  săptămânalul ,,Libertatea” din Panciova.

România a lăsat în urma sa o perioadă a totalitarismului de care s-a debarasat în mare măsură, făcând astăzi parte din marea familie a statelor democratice. Este oare posibil ca în urma unei noi crize, cum este și aceasta a pandemiei de COVID -19, să se revină la o formă totalitară, dacă știm că regimurile totalitare, dictaturile, tiraniile menite să înjosească ființa umană, indivizii și colectivitățile deopotrivă au venit în chip ademenitor, cu sloganuri dulci și s-au impus după crize teribile?

România nu a fost, în istoria sa, o țară chiar așa de aplecată spre dictatură dinspre interior cum cred unii analiști politici mai puțin cunoscători ai trecutului, cum insinuează unii inamici ai României sau cum discută degajat unii români la o cafea. Am avut un regim de autoritate personală căruia putem să-i spunem și dictatură în vremea regelui Carol al II-lea, între 1938 și 1940, am avut dictatura militară a regimului Ion Antonescu între 1940-1944 și apoi dictatura comunistă, între 1948-1989, cu nuanțele sale. Trebuie să spunem, însă, că dictatura comunistă a fost adusă din afară, pe tancurile sovietice, cu activiști străini și „s-a naturalizat” abia sub Ceaușescu în ultimii lui 15 ani, când a devenit virulentă, înjositoare și odioasă. Azi, dintre toate statele foste comuniste, România face parte din grupul celor mai puțin predispuse să ajungă la un regim totalitar. Se poate spune, însă, că criza declanșată de pandemie favorizează la nivel global un control al unor grupuri elitare (elitiste) interesate asupra populației de rând a întregii lumi. Dar aceasta este cu totul altceva și nu România va da tonul totalitarismelor și al tiraniilor.

 Ați afirmat că toți oamenii și toate instituțiile pot și trebuie să treacă prin furcile caudine ale criticii, iar felul și forma criticii sunt foarte importante într-o lume civilizată. În ce măsură s-a schimbat discursul critic în societatea românească de la Revoluția din Decembrie încoace?

România a avut, cel puțin de la „Junimea” (creată în 1863) încoace și până la 1938-1940, o tradiție a criticii social-politice și culturale foarte bună. Apogeul a fost atins în perioada interbelică, în vremea căreia spiritul critic era foarte viu în societate și era capabil să asaneze lumea românească, să o purifice de rele. Firește, am avut atunci, ca toate statele europene, extremisme de stânga și de dreapta, dar nu mai adânci decât alte popoare. După controlul societății prin URSS, partidul unic, cenzură, securitate etc., exercitat în vremea regimului comunist, se născuse între români o sete așa de mare de discurs critic încât ea a debordat după 1989, s-a manifestat în formele cele mai variate și în mediile cele mai largi. Sigur, asta nu a însemnat că vechile forțe ale comunismului nostru devenit „național” au fost anihilate repede în întregime, dar atmosfera s-a destins repede, românii au învățat ușor cum să protesteze contra a orice (rău sau bun), cum să scrie iarăși satire, pamflete, diatribe, cum să dea în vileag neajunsuri, cum să veștejească moravuri proaste etc. Uneori, dacă tot „se dăduse liber la critică” – așa cum spusese un amic de-al meu glumeț – au început toți să critice de-a valma, orice și pe oricine, numai pe ei înșiși nu. Și critica socială are rostul ei, dar, după peste patru decenii de comunism, aceste derapaje ale unora dintre români erau de înțeles. Azi putem critica pe oricine și orice! Chestiunea care se pune este de discernământ, iar acesta e greu de dobândit într-o lume invadată de știri false (fake news), în care nu se mai face școală serioasă, în care cultura generală nu mai este în mințile tinerilor, ci în memoria calculatoarelor și telefoanelor. Ca să iei decizii bune, trebuie să ai datele în capul tău și nu în afara lui. Asta deocamdată, până când ne vor domina roboții, după cum ne asigură amatorii literaturii de anticipație.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 27 februarie 2021